26-06-2018ŞCOALĂ de VARĂ, cu caracter GRATUIT, în perioada 9-20 iulie 2018
În perioada 9-20 iulie 2018, în cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila se va desfăşura, cu caracter GRATUIT, prima ediţie a ŞCOLII DE VARĂ, manifestare adresată tuturor celor interesaţi de studiul în domeniul artelor şi care doresc să-şi petreacă într-un mod cât mai agreabil timpul liber.
Timp de două săptămâni, vor fi oferite de către profesorii şcolii, după un program flexibil, cursuri de iniţiere gratuite în: MUZICĂ (canto muzică uşoară, canto muzică populară, pian, chitară, vioară, orgă electronică, acordeon, percuţie – baterie); COREGRAFIE (dans modern, dans popular), ARTE PLASTICE (pictură) şi ARTĂ FOTOGRAFICĂ.
Înscrierile se desfăşoară până pe 5 iulie, iar relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Şcolii din strada Mărăşeşti nr. 1, la telefon 0239/612104 sau pe e-mail: vespasianlungu@yahoo.com.
Vă aşteptăm cu drag !
|