Istoric |
Daniela - Camelia Burlacu, mezzosoprana
Viata m-a calauzit adesea spre multe taramuri straine fata de cele natale, dar cu toate astea revin mereu cu sufletul, daca nu pot si cu trupul, acolo unde m-am nascut, unde am invatat sa iubesc arta, sa fiu un om mai bun: "Scoala de Arte Vespasian Lungu" din Braila.
"Aici trebuie sa iei si tu parte la cursurile de maiestrie vocala. Profesorii sunt extraordinari", imi spunea cu ani in urma regretatul tenor Stefan Voineag.
Cand am urcat prima data treptele acestei scoli emotiile ma cuprindeau pe rand: teama, neincrederea, scepticismul, dar usa pe care am deschis-o mi le-a spulberat pe data intuind atunci parca toate lucrurile frumoase ce aveau sa urmeze.
Se spune ca omul sfinteste locul. Imi amintesc si acum de prima intalnire cu doamna profesoara de canto Mariana Iordache, dascalul nostru de suflet. Un zambet larg si sincer i-a luminat fata si o voce calda m-a intampinat. Am stiut in clipa aceea ca am in fata mea un om cu o fire buna, calda, deschisa.
Pe parcursul anilor de studii m-a ajutat cu toata responsabilitatea, consecventa si dragostea unui parinte. Era parca ireala in daruirea sa si parea ca nu oboseste niciodata oricat de exuberanti eram; ne insuflase microbul artei, al frumosului, al generozitatii unui artist care-si deschide inima pentru publicul sau. S-a bucurat enorm si se bucura in continuare cand aude vesti de la fiecare dintre noi.
Oriunde merg vorbesc cu draga inima despre Scoala Populara de Arte "Vespasian Lungu" si despre profesorii pe care i-am avut.
Sunt mandra ca am avut onoarea sa ma nasc acolo unde sufletul meu a inflorit si unde Dunarea imi curge in vene.
[foto2]
Aurel Balae, tenor, Opera Nationala din Iasi
A vorbi de experienta mea traita la Scoala Populara de Arte e mult prea putina cerneala! A fost momentul decisiv al maturizarii, al alegerii juste in viata. Aici am cunoscut oameni de mare valoare umana, cu mult tact pedagogic, rabdare si experienta. Atmosfera patriarhala te indeamna si iti da curaj sa mergi mai departe de fiecare data cand intalnesti vreun obstacol.
Am fost descoperit si calauzit spre Scoala Populara de Arte de catre regretatul domn Stefan Voineag (tatal artistului Ionel Voineag). Aici m-am nascut a doua oara, am facut primii pasi si m-am format ca artist in anevoiosul dar sublimul drum al ARTEI. Vreau sa amintesc aici pe minunatii profesori care m-au indrumat: in primul rand doamna profesoara de canto Mariana Iordache (Calauzitorul si Ingerul Pazitor); nu in al doilea rand regretata doamna profesoara Aron Elena, profesor minunat de teoria muzicii care era un om captivant; domnul profesor Furtuna de Istoria Muzicii, un om cu darul povestirii (il asociam mereu cu Sadoveanu), toti acesti profesori minunati care au format destine frumoase si nobile. Pentru mine cel mai important rol l-a avut si inca il mai are pana la sfarsitul zilelor mele doamna profesoara de canto Mariana Iordache, suflet nobil prin excelanta, Mama, Profesor, Mentor, OM. Am invatat de la dansa tot ce inseamna A FI ARTIST. Nu de putine ori m-am simtit rusinat cand doamna profesoara venea si ne spunea ca "Aseara nu puteam dormi si ma gandeam cum sa te fac sa intelegi, sa rezolvi problema X de tehnica si nu m-am lasat pana nu am gasit-o". Aceasta m-a pus pe ganduri de foarte multe ori. Oare cati din profesorii din ziua de azi fac aceasta? Ma simt Onorat ca am putut fi discipolul doamnei profesor si ii raman dator pentru tot restul vietii!
Aduc un Omagiu Scolii Populare de Arte "Vespasian Lungu" ca de fapt tuturor scolilor populare de arta pentru ca multe, chiar foarte multe din valorile artei romanesti sunt tributare acestor scoli.
LA MULTI ANI!!
Gabriel Stoica, fotograful Muzeului Brăilei
Am fost elevul Şcolii Populare de Artă Brăila timp de 2 ani, între 1982-1984. Din 1985 până în 1990 şi mai apoi între 2007-2010 am condus clasa de artă fotografică şi cinematografică a şcolii. „Lecţia” Şcolii Populare de Artă a însemnat un alt mod de a vedea şi înţelege lumea iar strict profesional posibilitatea de a cunoaşte oameni de înaltă meserie şi de a colabora cu televiziuni de mare prestigiu şi înalt profesionalism. Drumul meu de la primele notiţe despre arta fotografică până la proiectele de astăzi seamănă într-un fel cu drumul de la fotografia alb negru la imaginile policrome.
Ileana Cernat, actriţă de teatru la Odeon (ultima apariţie în spectacolul "Desculţ în iarbă", cu Ştefan Bănică şi Mitică Popescu) şi film (ultimul rol din "Felicia înainte de toate" a fost încununat cu premiul Uniunii Cineaştilor pentru rol secundar feminin, fiind nominalizat şi la Gala Gopo).
Aventura mea în căutarea a ceva inefabil care să mă ducă dincolo de lumea reală, cred că a început de când m-am născut. A continuat cu profesorul Marati în şcoala de balet a căruia am învăţat zborul. Apoi, Şcoala de Artă m-a introdus în vieţile unor personaje, pe care, studiindu-le, le-am îndrăgit atât de mult, încât am dorit să mă confund cu ele.
Profesorii mei, actorii Nae Nicolae şi Eugen Popescu, au fost deschizătorii drumului meu. Oricât m-aş fi străduit, eforturile mele n-ar fi fost suficiente pentru a-mi descoperi singură vocaţia. Acum, când sunt la capătul drumului, cred că am atins inefabilul, depărtările de necuprins, şi sunt fericită că am descoperit şi calea şi adevărul şi viaţa.
Ramona Zaharia - mezzosoprana, momentan solista a Operei Nationale din Timisoara
Incep aceste randuri cu o marturisire: Sunt un om fericit! De ce? Pentru faptul de a-mi fi implinit visele din copilarie: Mi-am dorit de mica sa cant muzica de opera si astazi asta fac.
Totul a inceput pe cand aveam 4 ani si am vazut-o pe Grace Bumbry, la televizor, interpretand "Carmen" de G. Bizet. Mi-am zis ca e ceea ce-mi doresc sa fac cand voi fi mare. Anii au trecut, am facut un an vioara si am absolvit 4 ani de pian la clasa prof. Mircea Petrescu, asteptand cu nerabdare sa implinesc 14 ani pentru a putea incepe cursurile la sectia de canto clasic.
In cei 5 ani de muzica, cunoscusem toti profesorii de aici, dar dintre toti ma impresionase doamna profesoara de canto Mariana Iordache, care, pe vremea cenusiului comunist, indraznea sa se imbrace si sa se comporte ca un om liber in gandire si simtire. Mi-a devenit profesoara si, de data aceasta, cunoscand-o de aproape, am ajuns sa o admir ca om si pedagog.
Era foarte drastica (niciodata nu mi-a spus, in momentul in care cantam, "Bine", ci doar ca "e mai bine ca data trecuta" sau "cam asa ar trebui sa sune", dar niciodata nu m-am simtit nedreptatita. M-a pregatit pentru aceasta meserie dura, care cere multa munca, perseverenta si cunoastere de sine.
Doamna profesoara Mariana Iordache a facut "minuni" cu foarte multi dintre elevii sai, a creat "voci" acolo unde nimeni nu ar fi banuit ca exista un "dram" de talent si a oferit tehnica "bell canto" - lui, pe care foarte putini profesori o poseda.
Ma bucur ca a existat si exista in viata mea "Doamna Profesoara Iordache", care este si va fi intotdeauna un model pentru mine. Si nu in ultimul rand ma bucur ca a existat si exista Scoala de Arte "Vespasian Lungu", care indeplineste visele copilariei.
Marcica Lupu, profesoară de muzică la Liceul Pedagogic „Dumitru Panaitescu-Perpessicius”, animatoare a formaţiei corale Trison, cunoscuta în multe ţări din Europa
Am făcut liceul la Colegiul Naţional „Nicolae Iorga”, fostul Liceu nr. 3 din Brăila, la clasa de matematică-chimie. Am cântat din fragedă pruncie, aş spune, iar momentul de cotitură s-a ivit la un concurs de interpretare a muzicii populare, la finalul căruia, alături de premiul obţinut, am fost invitată să urmez – cu dispensă de vârstă – cursurile Şcolii Populare de Artă din Brăila, la clasa de canto clasic condusă de doamna Şerbănescu.
Cei trei ani mi-au hotărât cariera, în ciuda protestelor profesoarei diriginte Adriana Săncescu, care nu concepea să urmez altă formă de învăţământ superior decât cel real. Astfel că, în clasa a XI-a (şi anul doi la canto!), deşi trebuia să particip la faza interjudeţeană a Olimpiadei de chimie, am participat – la aceeaşi dată – la un concurs folcloric desfăşurat la Tulcea, în urma căruia am primit un premiu de 1000 (una mie) lei, un salariu mediu în acele vremuri!... Vă închipuiţi ce scandal a ieşit la liceu!...
Anii au trecut şi pasiunea de a cânta s-a transformat în pasiunea de a dirija coruri – rezultatele se ştiu – iar la Şcoala Populară de Artă, unde am fost director în perioada 1978-1982, am realizat o astfel de formaţie unde am dirijat un repertoriu preponderent alcătuit din prelucrări de folclor...
Aniversând timpul scurs de la înfiinţarea acestei Şcoli, sunt fericită la gândul că, datorită acestei instituţii, am început – bineînţeles în urma studiilor de specialitate de la Braşov şi Bucureşti – o carieră deosebită de profesoară de muzică plină de realizări importante cunoscute deopotrivă în ţară şi străinătate, timp de mai bine de treizeci de ani!
Urez viaţă lungă Şcolii Populare de Artă „Vespasian Lungu”!
 |
Mariana Mihai-Zoeter, soprana, în prezent profesoară universitară de canto la Shenandoah - Conservatory Arts Academy, Winchester, Virginia, membră a Asociaţiei Naţionale a Profesorilor de Canto (NATS) SUA. Professor of Voice and Director of Opera Workshop Frostburg State University
Era septembrie 1983 când păşeam pentru prima dată pragul Şcolii Populare de Arte, aflată pe str. Danubiului într-o clădire veche cu scări în spirală care scârţâiau şi dacă te uitai la ele. În clasa de examen, o sală mare, cu geamuri generoase, cu un pian cu coadă şi un dulap plin cu partituri, erau profesorii examinatori: Doamna Iordache, d-na Bucşe şi d-l Petrescu la pian. Am cântat, am executat ritmul dat de d-nul Petrescu şi am reprodus câteva intervale muzicale. A urmat întrebarea Doamnei, aşa îi ziceam noi, elevii: „Muzică uşoară?”, la care am răspuns categoric: „Nu! Muzică clasică!”
Mi-a fost un exemplu extraordinar şi sunt convinsă că şi pentru toţi ceilalţi elevi care au studiat cu dumneaei. Şi continuă să fie sută la sută dăruire totală pentru elevii actuali aşa cum a fost şi pentru noi.
Şcoala Populară de Arte este foarte importantă pentru cetăţenii oraşului Brăila, fiind locul unde mulţi dintre ei îşi descoperă talentul, care, cu ajutorul extraordinarilor profesori ai şcolii, poate fi transformat într-o profesie. Am revenit cu emoţie şi mult drag la Şcoală în vara anului 2009, unde am regăsit-o pe D-na Iordache la fel de energică şi cu acelaşi zâmbet blajin.
Am fost foarte bucuroasă să găsesc o şcoală total diferită de aceea din amintirile mele, cu o dotare demnă de secolul XXI, cu spaţii adecvate pentru activităţile atât de variate ale şcolii. Am avut ocazia să-l felicit pentru toate realizările pe actualul director al şcolii, domnul Bunea. Am fost onorată să cânt într-un recital organizat cu mult profesionalism de către Şcoala de Arte şi administraţia acesteia.
Îi doresc Şcolii Populare de Arte mulţi ani de activitate şi mulţi elevi cu deosebite succese! La mulţi ani profesorilor, elevilor şi tuturor acelora care fac posibilă funcţionarea acestei minunate şcoli! Sunt fericită şi onorată să fac parte din „familia” Şcolii Populare de Arte! La Mulţi Ani, draga mea şcoală!
[foto9]
Nicoleta Chirilă, soprană Opera din Braşov
Am terminat Liceul „Nicolae Iorga”, profilul mecanic, ceea ce îmi oferea o slujbă în industria grea. Or, eu doream să cânt, să fac muzică !
Şi iată-mă, gâtuită de emoţii, într-o superbă zi de toamnă, dând examen la clasa de canto a Şcolii Populare de Artă. Sediul era pe atunci pe strada Danubiului, o clădire destul de veche, cu un aer burghez, romantic. A fost primul meu examen, unul dintre multele ce aveau să urmeze. După proba aptitudilor muzicale şi după ce am cântat „Azi am să-ncrestez în grindă”, am fost întrebată de ce am ales canto clasic şi nu altceva. Întrebarea mi s-a părut pur şi simplu deplasată, dar am răspuns fără să clipesc: „Doar canto clasic vreau să fac!”
Din comisie faceau parte d-na Bucşe, profesor corepetitor, şi nu în ultimul rând, Doamna Iordache Mariana, cea care avea să marcheze profund formarea personalităţii mele atât artistice, cât şi ca om. Nu ştiam atunci că aveam să intru într-o mare familie…
Aşteptam cu nerăbdare orele de canto cu Doamna Iordache, un caracter deosebit, un pedagog extraordinar, un adevărat specialist în arta cântului, care, cu multă răbdare, bunătate sufletească, intuiţie şi dedicaţie, s-a aplecat asupra talentului meu cu delicateţea unui bijutier, modelând un artist!
Producţiile şi audiţiile erau o adevărata sărbătoare! Pot spune cu mândrie că în cadrul Festivalului Naţional „Cântarea României” (unicul în acea perioadă), am primit premiul II la faza naţională. A venit ca o împlinire şi ca o confirmare a talentului şi a nenumăratelor ore de lucru în cadrul şcolii.
Pentru mine, susţinerea si absolvirea Şcolii Populare de Arta a însemnat o primă şi importantă etapă, esenţială, în formarea mea ca om, cât şi ca artist.
[foto10]
Cristian Bălăşescu, solist Opera Naţională din Timişoara
În cursul vieţii mele, anul 1987 a fost un an deosebit. Eram un adolescent cu o dorinţă teribilă de afirmare pe scenă şi faceam parte dintr-un grup satiric coordonat de domnul Gheorghe Muşat, care, auzindu-mă cum imitam cântăreţii de operă, m-a dus la Şcoala Populară.
Nu prea mi-a plăcut ideea ca, după cursurile de la liceu, să mai vin şi la alte cursuri. Atenţia şi grija doamnei profesoare Iordache m-au făcut să trec peste primele ore de stânjeneală şi să rămân. Şi nu mi-a părut rău niciodată că am rămas. Am descoperit un loc în care oricine dorea putea să-şi împlinească şi să-şi dezvolte talentele ascunse, profesori dispuşi să te ajute ca nişte părinţi ca să ajungi la potenţialul tău maxim.
Doamna profesoară Mariana Iordache m-a ajutat să-mi ordonez ideile şi să-mi clarific visul. Să cred cu adevărat în mine şi în talentul meu. Şi să nu credeţi că mi-a fost uşor: eram un adolescent care deja se vedea celebru. Calmul, răbdarea, înţelegerea, tenacitatea domniei sale m-au făcut să înţeleg că fără munca ordonată, atenţie, concentrare, minte deschisă, nu îmi voi putea visul împlinit. Şi toate acestea în doar doi ani. Acum nu îmi mai trăiesc visul, sunt ceea ce am visat să fiu atunci la începuturile mele.
În fiecare dintre noi, în sufletul fiecăruia din noi, undeva într-un colţ liniştit, ascuns şi de multe ori uitat, se afla un flaşnetar. Îşi ţine cutia de muzică în braţe. E tăcut şi răbdător în aşteptarea momentului când va putea să-şi învârtă iar manivela. Atunci, îşi va umple sufletul cu muzica amintirilor celor care au fost alături de tine şi te-au ajutat să-ţi împlineşti menirea. Aduceţi-vă aminte de ei, părinţi, bunici, profesori, prieteni, mergeţi la ei şi mulţumiţi-le. Asta fac şi eu acum.
Mulţumesc Şcoală, va sărut mâinile şi vă mulţumesc din tot sufletul Doamnă Profesoară !
|
|
.jpg)
